Nonfotograful
4 aprilie 2006
Fotograful care nu e fotograf
S-a trezit intr-o zi cu senzatia ca trebuie sa puna mana pe aparat . Pentru ca a visat frumos, pentru ca a visat urat, pentru ca a vrut sa descopere lumea, pentru ca a vrut sa se rupa de toti, pentru ca soare era afara si mirosea a mere, sau pentru ca ploua pe acoperisuri , plopi si capete plesuve de trecatori. Niciodata nu va invata cu adevarat sa intrebuinteze cutia ce face clic, insa chiar si din greseala ii vor iesi fotografii interesante, pe langa sacii cu rateuri. Daca pozeza doar umbrele trecatorilor, atunci va umbla numai cu nasul in pamant, zambind nauc la bocancii lui sau ai altora, la cainii de pe asfalt ce par pisici umbroase, la literele din lumina, reflectate din magazine, la bicicletele de plastelina neagra. Atat de incantat va fi de toate incat va uita de multe ori sa declanseze, sau va avea senzatia ca a mai fotografiat acele umbre, pentru ca le are in cap inca din pruncie. Si mai grav e cand isi lasa ochelarii acasa (prin ceata totul i se va parea mai frumos, chiar si cand nu e cazul), sau cand uita sa-si puna film in aparat. Sau cand il scoate in asa fel incat se voaleaza. Descopera multe fotografii speciale, mai ales in cartile scriitorilor preferati, in filmele ciudate, pe site-uri obscure, din tara sau de aiurea. Uneori se inrudeste cu categoria fotografilor masochisti.
